Colecþie coordonatã de Simona Reghintovschi · Melanie Klein 8 Melanie Klein și-a început activitatea psihanalitică cu pa- cienţi copii. A fost o pionieră a analizei copilului

Colecþie coordonatã deSimona Reghintovschi

Klein_pt BT.qxp 11/2/2011 5:52 PM Page 1


Melanie Klein

Cu o introducere de Hanna Segal

Traducere din engleză deAnacaona Mîndrilă-Sonetto

Iubire, vinovãþieºi reparaþieºi alte opere1921–1945


Editori:SILVIU DRAGOMIRVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:MAGDALENA MÃRCULESCU

Coperta:FABER STUDIO

Redactor:SIMONA REGHINTOVSCHI

Director producþie:CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:EUGENIA URSU

Corecturã:RODICA PETCUEUGENIA URSU

Titlul original: Love, Guilt and Reparation and other works 1921–1945Autor: Melanie Klein

Copyright © The Melanie Klein Trust 1975New introduction copyright © Hanna Segal 1988

Copyright © Editura Trei, 2011pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, BucureºtiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected]

ISBN: 978-973-707-558-1

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiKLEIN, MELANIE

Opere complete / Melanie Klein ; trad. de Cecilia Popovici. - Bucureºti : Editura Trei, 2006-4 vol.ISBN 978-973-707-088-3Vol. 4 : Iubire, vinovãþie ºi reparaþie ºi alte opere : 1921-1945 / trad.: Anacaona Mîndrilã-

Sonetto. - 2011. - Bibliogr.. - ISBN 978-973-707-558-1

I. Mîndrilã-Sonetto, Anacaona (trad.)

159.964.2:159.922.7616.89-072.8-053.2


Cuprins

7 Introducere nouă15 Prefaţă19 Introducere

23 Capitolul 1. Dezvoltarea unui copil (1921)104 Capitolul 2. Inhibiţii și dificultăţi la pubertate (1922)111 Capitolul 3. Rolul școlii în

dezvoltarea libidinală a copilului (1923)138 Capitolul 4. Analiza timpurie (1923)181 Capitolul 5. O contribuţie la psihogeneza ticurilor (1925)213 Capitolul 6. Principiile psihologice

ale analizei timpurii (1926)229 Capitolul 7. Simpozion pe tema analizei copiilor (1927)276 Capitolul 8. Tendinţe criminale la copii normali (1927)300 Capitolul 9. Stadii timpurii

ale conflictului oedipian (1928)319 Capitolul 10. Personificarea în jocul copiilor (1929)336 Capitolul 11. Situaţii infantile anxiogene

reflectate într-o operă de artă și în impulsul creativ (1929)


Melanie Klein

6 349 Capitolul 12. Importanţa formării de simboluri în dezvoltarea Eului (1930)

370 Capitolul 13. Psihoterapia psihozelor (1930)375 Capitolul 14. O contribuţie la

teoria inhibiţiei intelectuale (1931)393 Capitolul 15. Dezvoltarea timpurie

a conștiinţei la copil (1933)408 Capitolul 16. Despre criminalitate (1934)413 Capitolul 17. O contribuţie la

psihogeneza stărilor maniaco-depresive (1935)455 Capitolul 18. Înţărcarea (1936)479 Capitolul 19. Iubire, vinovăţie și reparaţie (1937)536 Capitolul 20. Doliul și relaţia sa

cu stările maniaco-depresive (1940)576 Capitolul 21. Complexul Oedip

în lumina anxietăţilor timpurii (1945)

648 Note explicative680 Bibliografie


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Introducere nouã

Introducere nouã

Melanie Klein a descoperit psihanaliza la vârsta de treizeci șidoi de ani, în 1914, când se afla în Budapesta. Atunci a citit bro-șura lui Freud despre vise, „Uber den Traum“. Acesta a fost în-ceputul a ceea ce a devenit interesul dominant al vieţii ei: psih-analiza. În acea perioadă și-a început analiza personală cuFerenczi. Se pare că a luat această măsură, în parte, din motiveterapeutice, dar totodată, psihanaliza i-a captivat de la începutimaginaţia. Îi satisfăcea imensa curiozitate intelectuală, interesulfaţă de oameni care o caracterizase întotdeauna și dorinţa de alucra în beneficiul oamenilor și cu oameni. (Iniţial plănuise săstudieze medicina.) În 1919 și-a prezentat prima lucrare în faţaSocietăţii Psihanalitice Maghiare, acesta fiind debutul unei con-tribuţii creative ce a continuat până la moartea ei, în 1960, și careavea să revoluţioneze teoria și practica psihanalitică.

Eseurile ei sunt adunate în volumele I și IV din Operele Mela-niei Klein. A mai scris și două cărţi, Psihanaliza copiilor și Povesteaunei analize de copil, volumele II și III din Opere.

Volumul de faţă, care conţine scrierile din 1921 până în 1946,înfăţișează dezvoltarea muncii și a gândirii ei încă de la început,mergând până la formularea conceptului ei teoretic major, acelade poziţie depresivă (1935–1940).


Melanie Klein

8 Melanie Klein și-a început activitatea psihanalitică cu pa-cienţi copii. A fost o pionieră a analizei copilului. A creat me-tode pentru analizarea copiilor, chiar și a celor foarte mici, fărăa devia de la principiile de bază ale tehnicii psihanalitice. În-trucât modalitatea firească de exprimare a copiilor este jocul,ea le-a pus la dispoziţie mici jucării și le-a privit jocul ca pe oexpresie simbolică a vieţii lor interioare, comparabilă cu aso-cierea liberă la adulţi. Le-a interpretat jocul și comportamentul,dar și comunicările verbale. În contrast cu alţi terapeuţi ai ace-lei perioade, a adoptat de la bun început o atitudine strict psih-analitică, evitând orice amestec educativ sau de altă natură înprocesul psihanalitic. Și interpreta de la început orice-i prezen-ta copilul, indiferent dacă sentimentele acestuia erau pozitivesau negative. La vremea respectivă se credea că la copii nu apa-re transferul faţă de analist, așa cum apare la adulţi, deoarececopiii sunt atașaţi în continuare de obiectele lor iniţiale, părin-ţii. Klein a descoperit că transferul, pozitiv și negativ deopotri-vă, apare cu ușurinţă la copii. A constatat că, dacă erau păstra-te cadrul și atitudinea psihanalitică, relaţiile de transfer alecopiilor nu se deosebeau prea mult de cele ale adulţilor. A afir-mat și a demonstrat că la baza transferului se află proiectareaasupra analistului a lumii interne a copilului și a imagourilorsale interne, și nu o transferare liniară asupra analistului a sen-timentelor faţă de părinţii reali. Abordarea ei era caracterizatăde o profundă convingere cu privire la validitatea metodeipsihanalitice a lui Freud și de încrederea în faptul că la copil,ca și la adult, în ciuda tuturor rezistenţelor și a mecanismelorde apărare, există dorinţa arzătoare de adevăr și aprecierea ade-vărului. Și, într-adevăr, copiii reacţionau la abordarea ei sim-plă și directă.



9Astăzi e greu să înţelegem cât de îndrăzneaţă și de revolu-ţionară era o astfel de abordare a copiilor în vremea respectivă.Activitatea Melaniei Klein a șocat și a provocat controverseaprinse. Ea își descrie tehnica și motivaţia acesteia, precum șiunele din descoperirile făcute, în lucrările „Analiza timpurie“(1923), „Principiile psihologice ale analizei timpurii“ (1926) și„Simpozion pe tema analizei copiilor“ (1927). Aceste lucrări seocupă, totodată, de principalele elemente ale controversei dinacea vreme. Grosul materialului psihanalitic pe care și-a bazatconcluziile se găsește în cartea pe care a scris-o în aceiași ani,Psihanaliza copiilor.

Noile instrumente și tehnici duc la noi descoperiri. Exceptândanaliza micului Hans, întreprinsă chiar de tatăl acestuia sub su-pervizarea lui Freud, teoria freudiană privind dezvoltarea copi-ilor se baza predominant pe analizele sale cu adulţi. Activitatealui Klein a confirmat descoperirile lui Freud privind sexualita-tea infantilă și agresivitatea infantilă, rolul Supraeului și comple-xul Oedip. Dar munca ei directă cu copii a adus noi descopeririși a clarificat mai în amănunt stadiile timpurii, pregenitale aledezvoltării, descrise de Freud doar la modul mai general. Acestedescoperiri au dus în cele din urmă la anumite divergenţe faţăde concepţiile lui. Klein a fost izbită de la început de viaţa fan-tasmatică bogată a copiilor și de bogăţia lumii lor interne, ce con-ţinea figuri deopotrivă foarte bune și foarte îngrozitoare; a ob-servat, de asemenea, că sufereau de anxietăţi din cauza existenţeifigurilor rele, anxietăţi de natură psihotică. O astfel de lume in-ternă era rezultatul unei istorii anterioare. Un copil de numai doiani și jumătate avea deja o istorie complexă, revelată în transfer,pe care ea a putut-o explora. Freud a descoperit copilul încă ac-tiv în adult. Klein a descoperit sugarul din copil și din adult. Ea


Melanie Klein

10 a ajuns la concluzia că, de la începutul vieţii sale, sugarul stabi-lește relaţii de obiect intense, atât în realitate, cât și în fantasmă.Nu considera că sugarul este pasiv, asupra lui acţionând mediuliar el doar reacţionând la mediu, ci considera că este plin de do-rinţe și fantasme, în interacţiune permanentă cu realitatea exter-nă. Acele relaţii timpurii, colorate de fantasmele sugarului, suntinternalizate și formează fundamentul personalităţii. Klein con-sidera că Supraeul și complexul Oedip, așa cum le descriseseFreud, sunt rezultatul final al dezvoltării anterioare și stadiul ul-terior al unor structuri mai timpurii și mai primitive.

Ea descrie relaţia copilului cu obiectele în primă instanţă par-ţiale, în principal cu sânul mamei, clivat de la bun începutîntr-unul foarte bun și iubit și unul foarte rău și urât. Această re-laţie se extinde treptat la întregul corp al mamei. Klein descrierelaţia intensă cu corpul mamei pe care copilul o formează înfantasmă, relaţie marcată de curiozitate și ambivalenţă. În fan-tasmele copilului, corpul mamei este sursa tuturor bogăţiilor, tre-zind în același timp iubire, ură și o curiozitate puternică.1 Kleinconsideră dorinţa de a explora corpul mamei drept începutulpulsiunii epistemofile. Dar cum aceste dorinţe epistemofile in-tense sunt asociate cu dorinţe libidinale și dorinţe agresive, an-xietatea creată de ele poate duce la inhibarea lor.

Ea privește anxietatea ca pe un promotor al dezvoltării și, tot-odată, ca pe un posibil inhibitor al acesteia. Anxietatea stârnităde impulsurile epistemofile faţă de corpul mamei este cea care-lface pe copil să-și deplaseze impulsurile asupra lumii externe șis-o înzestreze cu semnificaţie simbolică. Dar dacă anxietatea este

1 În scrierile ulterioare pune mai mult accent pe mamã ca persoanã întreagã, decât pepercepþia unui corp întreg.



11prea intensă, ea poate duce, dimpotrivă, la inhibiţie. O scriere cucaracter germinal deosebit în acest sector este „Importanţa for-mării de simboluri în dezvoltarea Eului“ (1930). Ea constituie ra-portul asupra primei terapii psihanalitice a unui copil autist, încare Klein descrie întreruperea aproape completă a funcţiei sim-bolice și, împreună cu aceasta, a întregului interes faţă de lume.Activitatea ei în acest sector a pus într-o lumină complet nouădezvoltarea cognitivă și intelectuală și inhibiţiile acesteia.

Iniţial, Melanie Klein a încercat să-și exprime descoperirilestrict în termeni freudieni, dar aproape de la început au apărutdivergenţe faţă de concepţiile lui Freud. Ea a observat că Supra-eul și complexul Oedip există mult mai devreme decât presupu-sese Freud și a subliniat mereu condiţionarea puternică a com-plexului Oedip de evoluţiile anterioare. De asemenea, părerile eidespre sexualitatea feminină se deosebesc de ale lui Freud. Ea aconstatat că fetiţele și băieţii sunt conștienţi de organele sexualefeminine și de potenţialul acestora. Și considera că stadiul falicdescris de Freud este o structură preponderent defensivă. A pusun accent mult mai mare pe agresivitatea copiilor decât se pre-supunea la acea vreme. În prima lucrare despre simbolism,„Rolul școlii în dezvoltarea libidinală a copilului“ (1923), deexemplu, ea vede simbolismul și inhibarea acestuia ca fiind pre-dominant libidinale, deși îi acordă agresivităţii atenţia cuvenităîn materialul pe care-l descrie. În lucrarea din 1930, în prim-planse află rolul agresivităţii și anxietăţile asociate cu aceasta. Con-cepţiile ei despre agresivitate concordă cu scrierile lui Freud dedupă 1920, cu conceptul lui de pulsiune de moarte și cu ideea căun conflict fundamental este acela dintre forţele libidinale și celedistructive. Acest conflict fundamental între iubire și ură capătăun rol tot mai important în opera lui Klein.


Melanie Klein

12 Descoperirea caracterului ubicuu și a importanţei vieţii fan-tasmatice a determinat-o pe Klein să extindă conceptul freudiande fantasmă inconștientă. Fantasma inconștientă este legată inex-tricabil de simbolism, întrucât fantasma se exprimă în manieresimbolice. Concepţiile ei despre simbolism sunt într-o anumitămăsură divergente faţă de cele ale lui Freud și Jones. În lucrareadin 1930 susţine, după cum arată clar și titlul, ideea că simbolu-rile nu sunt date, așa cum presupunea Freud, ci se formează di-namic sub imboldul anxietăţii și, ca atare, pot fi supuse defor-mării și inhibării.

Cu timpul, Klein a înţeles tot mai clar că descoperirile ei nupot fi cuprinse în întregime în teoria lui Freud și că are nevoiede niște concepte centrale noi. În lucrările „O contribuţie la psi-hogeneza stărilor maniaco-depresive“ (1935) și „Doliul și relaţiasa cu stările maniaco-depresive“ (1940) introduce un conceptcomplet nou, acela de poziţie depresivă.

În activitatea sa clinică, Klein a urmat întotdeauna firul an-xietăţii. După părerea ei, copilul este supus deopotrivă anxietă-ţilor de persecuţie, născute din existenţa figurilor interne rele, șianxietăţilor provocate de vinovăţia și frica de pierdere. Dar abiaîn 1935 a început să facă o distincţie foarte clară între aceste douătipuri de anxietate, cea de persecuţie și cea depresivă. Ea subli-niase mereu importanţa primului an de viaţă în dezvoltarea ul-terioară. În final a ajuns la concluzia că cele două anxietăţi fun-damentale, de persecuţie și depresivă, își au originea, dinpunctul de vedere al dezvoltării, în cele două etape din primulan de viaţă. În prima etapă, sugarul este dominat de anxietateade persecuţie și această etapă constituie punctul de fixaţie pen-tru bolile paranoide ulterioare (așa cum sugera Abraham). Adoua etapă, care marchează un pas crucial în dezvoltare, survine



13atunci când sugarul o recunoaște pe mamă ca persoană întrea-gă. El nu mai relaţionează cu părţi ale mamei, ca în etapa cea maitimpurie, ci cu persoana întreagă și, totodată, își dă seama că fi-gura rea și figura bună sunt una și aceeași persoană, mama.Acest lucru îl face pe sugar să-și conștientizeze propria ambiva-lenţă faţă de această figură și odată cu înţelegerea acestui faptapar sentimente de vinovăţie, din cauza agresivităţii îndreptatespre persoana iubită, și frica de a o pierde ca urmare a atacurilordistructive. În fantasmă, mama iubită și urâtă este percepută cafiind distrusă și pierdută, ceea ce provoacă sentimente de vino-văţie, dor și pierdere. Treptat, aceste sentimente le înlocuiesc pecele anterioare de persecuţie și dau naștere tendinţelor de iubi-re și reparaţie.

Klein vorbește despre poziţii, și nu despre faze, fiindcă ter-menul se referă la o întreagă organizare, la starea Eului, la carac-terul relaţiilor de obiect, al fantasmelor și al apărărilor. Implica-ţiile schimbărilor ce survin în cadrul poziţiei depresive suntimense. Ea aduce cu sine o nouă perspectivă asupra vieţii, o nouăatitudine. Marchează începutul conștientizării realităţilor psihi-ce și constituie o linie de demarcaţie între funcţionarea psihoti-că și cea ne-psihotică. O mare parte din scrierile ulterioare ale luiKlein se ocupă de aceste implicaţii. Introducerea conceptului depoziţii marchează a doua etapă a dezvoltării lui Klein, introdu-când un nou cadru metapsihologic.

Activitatea Melaniei Klein a început cu copiii și a deschis noiperspective largi. Întrucât nevrozele și psihozele își au rădăcini-le în copilărie, toate descoperirile referitoare la copilărie sunt, fi-rește, relevante pentru înţelegerea psihologiei adulţilor. Iar Kleinse referă tot mai des în lucrările sale la materiale provenite de lapacienţii adulţi. Descoperirea de către ea a straturilor primitive


Melanie Klein

14 ale psihicului și a anxietăţilor și apărărilor psihotice care le do-mină a deschis calea unei noi înţelegeri a bolilor psihice grave.Conceptul de poziţie depresivă și tendinţele de reparaţie asocia-te cu ea pun la rândul lor într-o nouă lumină dezvoltarea nor-mală, sublimarea și creativitatea și ne îmbogăţesc cunoștinţeledespre ele.

Hannah Segal, Londra, 1987


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Prefaþã

Prefaþã

Scrierile Melaniei Klein au fost elaborate de-a lungul unei pe-rioade de circa patruzeci de ani, unele sub formă de cărţi, alteleîn cărţi conţinând și contribuţii ale altor autori, iar altele ca ese-uri care n-au mai fost adunate sub formă de carte. În plus, așacum e inevitabil într-un demers creator desfășurat pe o perioa-dă atât de lungă, ideile ei au fost supuse unui proces constant deextindere, modificare și clarificare. Așadar, cititorului confruntatcu această cantitate destul de mare de literatură nu-i este preaușor să descopere care au fost cele mai mature idei ale MelanieiKlein sau cum a ajuns la ele. Din acest motiv, un obiectiv princi-pal în realizarea unei noi ediţii a operelor sale complete a fost săindicăm poziţia temelor principale din fiecare eseu, în raport cuideile ei anterioare și ulterioare privind subiectul respectiv, cuajutorul notelor explicative. Aceste note explicative sunt grupa-te la sfârșitul fiecărui volum, cu excepţia volumului IV, Povesteaunei analize de copil, care conţine deja notele Melaniei Klein.

Deși acesta a fost obiectivul principal al noii ediţii, odată ces-a luat hotărârea de a o realiza, a apărut prilejul de a face anu-mite îmbunătăţiri: traducerea cărţii Psihanaliza copiilor, iniţial pu-blicată în germană, a fost revizuită în mare măsură; toate trimi-terile la ediţii anterioare ale operelor lui Freud au fost modificate,


Melanie Klein

16 devenind trimiteri la Standard Edition; atât cât a fost posibil, amprocedat la fel și cu trimiterile la alte lucrări pentru care existăacum ediţii mai recente. În plus, au fost pregătite noi indice determeni pentru volumele I, II și III, punându-le în concordanţăunele cu altele pentru ușurinţa consultării încrucișate.

Munca necesară pentru punerea în practică a acestor obiecti-ve a fost îndeplinită de mai multe grupuri de oameni.

Negocierile principale cu editorii au fost întreprinse de pro-fesorul Elliott Jaques, care a fost primit și ajutat cu generozitatede domnul Masud Khan, redactorul coordonator al Internatio-nal Psycho-Analytical Library. Profesorul Jaques a scris și o pre-faţă la volumul IV, Povestea unei analize de copil.

Notele explicative au fost redactate de doamna EdnaO’Shaughnessy, în consultare cu dr. Hanna Segal, cu domnișoa-ra Betty Joseph și cu mine însumi; așadar, împărţim cu ea res-ponsabilitatea, dar nu și munca propriu-zisă. În același timp,dr. Hans Thorner, ajutat de nora sa, doamna Prudence M. Thor-ner, precum și de dr. Stephen Smith în stadiile iniţiale, și-aupropus să revizuiască traducerea cărţii Psihanaliza copiilor; larândul lui, el a înaintat fiecare capitol, în formă provizorie,doamnei Strachey, care a realizat traducerea iniţială. „Inhibiţiiși dificultăţi la pubertate“, lucrare care nu mai fusese publica-tă anterior în engleză, a fost tradusă de dr. Claud Wedeles. Sar-cina dificilă de verificare și standardizare a tuturor trimiterilorbibliografice a fost îndeplinită de domnișoara Ann Hutchinson,iar cea a redactării, rescrierii și modificării indicelor, de doam-na Barbara Forryan.

Mie îmi rămâne doar să-mi exprim recunoștinţa faţă de aceștiprieteni și aceste ajutoare pentru eforturile susţinute și devotatepe care le-au depus la realizarea Operelor complete ale Melaniei


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Prefaþã

17Klein. În numele administratorilor Melanie Klein Trust, care asponsorizat lucrarea, doresc să mulţumesc, de asemenea, Insti-tutului de Psihanaliză, care, în colaborare cu Hogarth Press, apublicat deja multe din scrierile Melaniei Klein, pentru că le pu-blică acum în formă completă, în patru volume.

R.E. Money-Kyrle



Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Introducere

Introducere2

Melanie Klein, născută Reizes, în 1882, la Viena, era al patru-lea și cel mai mic copil al unui cuplu de origine evreiască, darcare nu mai practicau cu stricteţe religia, părând a fi agnostici to-leranţi. Există dovezi privind bogate capacităţi pasibile de a fimoștenite la ambii părinţi, iar mediul în care au crescut copiii afost categoric unul pregnant intelectual. Mai important, în amin-tirile Melaniei Klein, a fost faptul că familia era foarte strâns uni-tă, între membrii ei existând legături puternice de iubire. Totuși,familia n-a fost scutită de perioade de tristeţe acută, cauzate maiîntâi de moartea surorii ei preferate, iar mai târziu de moarteafratelui mai mare, pe care-l admirase extrem de mult — tragediece s-a repetat peste ani, când unul dintre fiii ei, ajuns adult, a mu-rit într-un accident de alpinism.

Să trecem acum la începuturile vieţii profesionale a MelanieiKlein. Avea în jur de paisprezece ani când a simţit dorinţa pu-ternică de a studia medicina și, cu ajutorul fratelui ei, a învăţatrapid suficient de multă latină și greacă pentru a fi admisă laGymnasium. Perspectivele ei de a face carieră medicală au luat

2 Pentru prezentãri biografice mai pe larg, vezi H. Rosenfeld, International Encyclopediaof the Social Sciences, ºi John A. Lindon, „Melanie Klein’s Theory and Technique: HerLife and Work“, în Tactics and Techniques in Psychoanalytic Therapy, coord. Peter L.Giovacchini (New York: Science House; Londra: Hogarth Press, 1972).


Melanie Klein

20 însă sfârșit când s-a logodit, la vârsta de numai șaptesprezeceani. Patru ani mai târziu, în 1903, s-a căsătorit și, cu timpul, a de-venit mama a trei copii.

Abia în timpul Primului Război Mondial s-a putut întoarce lacariera întreruptă, într-o nouă formă. Dăduse peste o carte deFreud și a simţit că recunoaște în acea carte ceva ce căutase vagdintotdeauna. Pe atunci se afla la Budapesta și a putut să-și în-ceapă analiza cu Ferenczi, care a încurajat-o să se specializeze înanaliza copiilor; și într-adevăr, înainte să se încheie războiul, în-cepuse deja să lucreze cu copii în Budapesta. La vremea respec-tivă, exceptând cazul „micului Hans“ al lui Freud și unele lucrăripreliminare ale dr. Hug-Hellmuth, analiza copiilor mici era un te-ren necunoscut, pe care avea să intre în scurt timp, dintr-o direc-ţie întru câtva diferită, Anna Freud. După război, în 1921, MelanieKlein a plecat la Berlin, la invitaţia dr. Karl Abraham, pentru acontinua să lucreze cu copii și, în scurt timp ,a introdus în anali-ză concepte noi și importante. Inovaţiile ei au fost încurajate șisusţinute de Abraham, cu care, în plus, și-a continuat analiza dela începutul anului 1924 și până la moartea prematură a acestu-ia, în 1925. Cât se afla în Berlin, iar soţul ei în Suedia, căsnicia lor,nu tocmai fericită, s-a încheiat. În 1926 a venit la Londra, la invi-taţia lui Ernest Jones, care i-a oferit mult sprijin, și a rămas aici,crescând treptat în activitatea practică ponderea pacienţilor adulţi,mai ales a cazurilor de formare, până la moartea ei, în 1960. Me-rită remarcat că, la fel ca însuși Freud și ca mulţi alţii, practicaautoanaliza, astfel că lucrările pe care le-a publicat au fost aproa-pe cu siguranţă rezultatul observaţiilor analitice făcute atât asu-pra pacienţilor, cât și asupra ei înseși, verificate prin comparaţie.

În activitatea clinică, prin care a stârnit multe controverse, a ple-cat de la premisa că analiza unui copil trebuie desfășurată exact în


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Introducere

21același mod ca analiza unui adult — exceptând faptul că analizaasociaţiilor verbale trebuia completată prin analiza jocului. A pre-supus că transferul este posibil, a observat prezenţa unui Supra-eu, deși mai rudimentar, și era de părere că analistul nu trebuie săexercite nicio presiune morală sau educaţională. Cu alte cuvinte, aadoptat analiza transferului, pusă la punct de Freud, deopotrivăpentru adulţi și pentru copii, iar dacă ulterior a introdus schim-bări, acestea urmăreau analiza mai pură a transferului, rolul ei li-mitându-se tot mai mult la interpretare. Poate trăsătura cea maicaracteristică a tehnicii ei era aceea că, de la început, acorda prio-ritate interpretării anxietăţii inconștiente, pe baza fantasmelor in-conștiente, ori de câte ori o găsea — chiar și atunci când primelerezultate ale acestui demers păreau să fie amplificarea anxietăţii.

Această tehnică a fost cea care a scos la iveală și i-a permis săconsemneze numeroase tipare psihice nesesizate anterior, astfelcă teoria ei despre psihic și despre ceea ce poate merge prost cuel, iniţial preluată de la Freud, a cunoscut o dezvoltare continuă.Ar fi inutil și redundant să o rezumăm aici, din moment ce scrie-rile Melaniei Klein vorbesc de la sine, mai ales dacă sunt cititeîmpreună cu Notele explicative. Un aspect merită însă subliniat.Introducând conceptul de poziţie paranoid-schizoidă și pe celde poziţie depresivă, Melanie Klein a clarificat și distincţia întredouă tipuri de moralitate ce se deosebesc în mod esenţial și caretind să apară succesiv, în mod inerent, la fiinţele umane. Cel maitimpuriu Supraeu al copilului, care-i conţine propria distructivi-tate proiectată, întoarsă împotriva sieși, este o structură para-noid-schizoidă care, așa cum a descoperit Freud, funcţioneazăca un zeu arhaic intern, cu o moralitate arhaică de tipul „ochipentru ochi“. Acest Supraeu nu este ego-sintonic și un obiectivmajor al analizei constă în a-l slăbi. Dar în jurul vârstei de patru


Melanie Klein

22 luni, debutul poziţiei depresive deschide calea posibilităţii uneimoralităţi diferite, mult mai ego-sintonice, care nu mai are labază o formă specifică de delir paranoid, ci vinovăţia depresivăcauzată de vătămările aduse deopotrivă în realitate și în fantas-mă obiectelor iubite din afara și dinăuntrul propriei persoane înpoziţia anterioară, paranoid-schizoidă. Dacă devin obiectul unuitravaliu de doliu, aceste obiecte iubite și vătămate sunt resimţi-te ca înviind în interior ca mentori interni care ajută Eul și-l spri-jină în lupta sa cu obiectele rele rămase în interior și cu dușma-nii externi reali. Nu este în niciun caz adevărat că Melanie Kleinfolosea vreun fel de presiune morală pentru a stimula la pacien-ţii ei acest tip de moralitate; dar este adevărat că, în măsura încare reușea să scoată la iveală ideile delirante aflate în spatelemoralităţii arhaice și, de asemenea, în spatele diferitelor formede apărare maniacală împotriva vinovăţiei de persecuţie și a ce-lei depresive, al doilea tip de moralitate tindea într-adevăr săapară singur, treptat, și să domine. Ea considera această schim-bare drept unul dintre factorii ce indică schimbarea în direcţiaintegrării și a maturităţii.

Deși teoria pe care a elaborat-o în cele din urmă MelanieKlein — și mai ales distincţia între poziţia paranoid-schizoidă șicea depresivă — pare capabilă să explice cel puţin aspectele prin-cipale ale vieţii psihice normale și ale celei anormale deopotri-vă, ar fi o greșeală să-i considerăm teoria încheiată. Ea însăși i-aadus adăugiri aproape până la sfârșitul vieţii. Și nimeni nu știece viitoare modificări sau adăugiri ar putea fi necesare. La fel caîn fizică, și în psihologie adevărul ultim are, probabil, o comple-xitate infinită, de care ne putem apropia numai printr-o serie in-finită de aproximări.

R.E. Money-Kyrle


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Dezvoltarea unui copil

1

Dezvoltarea unui copil (1921)

I. Influenþa lãmuririi sexuale ºi a relaxãrii autoritãþii asupra dezvoltãrii intelectuale a copiilor

Introducere

Ideea de a-i lămuri pe copii în chestiunile sexuale câștigăconstant teren. Educaţia introdusă de școli în numeroase lo-curi urmărește să protejeze copiii, la vârsta pubertăţii, de pe-ricolele tot mai mari ale ignoranţei și tocmai din această per-spectivă ideea a câștigat cea mai multă aprobare și susţinere.Cunoștinţele obţinute de psihanaliză indică însă necesitateadacă nu de a-i „lămuri“ pe copii, cel puţin de a-i crește de lavârsta cea mai fragedă într-o manieră care să facă inutilă ori-ce lămurire specială, din moment ce urmărește cea mai depli-nă și mai firească edificare compatibilă cu ritmul dezvoltăriicopilului. Concluziile irefutabile extrase din experienţa psih-analitică cer protejarea copiilor, ori de câte ori este posibil, derefularea excesiv de puternică și, prin aceasta, de boli sau deo dezvoltare dezavantajoasă a caracterului. Prin urmare, pelângă intenţia cu siguranţă înţeleaptă de a contracara prin in-


Melanie Klein

24 formaţii pericolele reale și vizibile, analiza urmărește să evitepericole la fel de reale, chiar dacă nu vizibile (pentru că nusunt recunoscute drept pericole), însă care sunt mult mai frec-vent întâlnite, mult mai profunde și, ca atare, cer mult mai im-perativ să fie observate. Rezultatele psihanalizei, care identi-fică de fiecare dată, în fiecare caz individual, refulărilesexualităţii infantile drept cauze ale bolilor ulterioare sau aleelementelor patogene ori ale inhibiţiilor mai mult sau mai pu-ţin active prezente chiar și în orice psihic normal, indică lim-pede calea de urmat. Putem cruţa copilul de refulare inutilăeliberând — în primul rând și cel mai important în noi înși-ne — întreaga sferă cuprinzătoare a sexualităţii de vălurilegroase ale secretului, falsităţii și pericolului, ţesute de o civili-zaţie ipocrită, pe o temelie a afectivului și a lipsei de informa-re. Ar trebui să-l lăsăm pe copil să achiziţioneze atâtea infor-maţii de natură sexuală cât cere dezvoltarea dorinţei sale decunoaștere, privând imediat pe această cale sexualitatea demisterul ei și de o bună parte a periculozităţii. Aceasta ne asi-gură că dorinţele, gândurile și sentimentele nu vor fi în parterefulate și, în parte, în măsura în care refularea eșuează, su-portate sub povara falsei rușini și a suferinţei nervoase — cumni s-a întâmplat nouă. Mai mult, evitând această refulare,această povară a suferinţei superflue, punem bazele sănătăţii,ale echilibrului psihic și ale dezvoltării favorabile a caracteru-lui. Totuși, acest rezultat incalculabil de valoros nu este singu-rul avantaj care ne putem aștepta să rezulte, pentru individ șipentru evoluţia omenirii, dintr-o educaţie întemeiată pe since-ritate fără rezerve. Ea are și o altă consecinţă, nu mai puţin în-semnată: o influenţă decisivă asupra dezvoltării forţelor inte-lectuale.


Iubire, vinovãþie ºi reparaþie � Dezvoltarea unui copil

25Adevărul acestei concluzii extrase din experienţele și învăţă-turile psihanalizei a fost sprijinit clar și irefutabil de dezvoltareaunui copil de care se întâmplă să mă ocup foarte mult.

Istoria anterioarã

Copilul în chestiune este un băiat, micul Fritz, fiul unor rudecare locuiesc foarte aproape de mine. Acest lucru mi-a dat prile-jul de a mă afla deseori în compania copilului, fără nicio limita-re. În plus, întrucât mama lui îmi urmează toate recomandările,sunt capabilă să exercit o mare influenţă asupra creșterii copilu-lui. Băiatul, care are acum cinci ani, este un copil sănătos și pu-ternic, cu o dezvoltare mentală normală, dar înceată. A începutsă vorbească abia la doi ani și doar după vârsta de trei ani și ju-mătate a putut să se exprime cursiv. Nici măcar atunci n-au fostobservate spuse deosebit de remarcabile, cum pot fi auzite une-ori de la copiii înzestraţi la o vârstă foarte fragedă. În ciuda aces-tui lucru, dădea impresia, atât prin înfăţișare, cât și prin compor-tament, că e un copil atent și inteligent. A ajuns să stăpânească,foarte încet, câteva idei individuale. Trecuse deja de patru anicând a învăţat să diferenţieze culorile și avea aproape patru și ju-mătate când s-a familiarizat cu conceptele de „ieri“, „azi“ și „mâi-ne“. În chestiunile practice se afla vizibil în urma altor copii devârsta lui. Cu toate că era luat deseori la cumpărături, părea (dinîntrebările pe care le punea) că-i este imposibil să înţeleagă că n-artrebui să le cumperi oamenilor cadou obiecte pe care le au dejași cu foarte mare greutate a fost făcut să înţeleagă că obiectele tre-buie plătite, și cu preţuri diferite, în funcţie de valoarea lor.

Pe de altă parte, avea o memorie remarcabilă. Își amintea șiîși amintește lucruri relativ îndepărtate, cu toate detaliile, iar


Documents

Colecþie coordonatã de Simona Reghintovschi · Melanie Klein 8 Melanie Klein și-a început activitatea psihanalitică cu pa- cienţi copii. A fost o pionieră a analizei copilului