4
Editorial Leontin Duță PRIMĂRIEI COMUNEI bIlEd Anul III ● Nr. 28 ● August 2011 ● Apare lunar ● GRATUIT ● www.primariabiled.ro Biledul la 246 de ani În viaţa fiecărui om exis- tă cel puţin o aniversare. La fel, şi în viaţa comuni- tăţii noastre sărbătorim, an de an, ziua comunei. Peste puţin timp, mai exact în 28 august, vom aniversa, în cadrul Zilei Biledului, cei 246 de ani scurşi de la întemeie- rea comunei noastre. Programul manifestării îl puteţi afla din această ediţie a Monitorului pri- măriei. Sunt convins că locuitorii comunei se vor pregăti aşa cum se cu- vine pentru a întâmpina acest eveniment de su- flet pentru fiecare dintre noi. Invit la sărbătoarea localităţii noastre pe toţi bilezenii. Să fim cu toţii prezenţi la aniversare aşa cum primii locuitori ai comunei au participat, acum mai bine de două secole, la prima aniver- sare a Biledului. La mulţi ani Biled! Acum 246 de ani, în va- tra satului se așezau pri- mii locuitori. În data de 28 august 2011, bilezenii sunt invitaţi de către Pri- mărie și Consiliul Local să participe la sărbătoarea “Ziua comunei Biled” și să-i cinstească astfel pe înaintași. Manifestările vor începe printr-o competiție spor- tivă. Astfel, de la ora 10, pe terenul de handbal al Şcolii generale clasele I-IV, va avea loc deschi- derea festivă a evenimen- telor aniversare. Apoi se va da startul unui turneu de handbal. La ora 18, turneul de handbal va lua sfârșit pentru ca, până la ora 18,30, să se desfășoare festivitatea de premiere. În intervalul 18,30- 19,00 va avea loc un spectacol ar- tistic susţinut de ansamblul de dansuri populare bănăţene “Junii Biledului” și de ansamblurile din Becicherecu Mic și Şandra. De la ora 19, se va da drumul la petrecere, muzică, dans și voie bună. Va cânta cunoscutul solist de muzică populară bănăţeană Cornel Brici, acompaniat de orchestra sa. De asemenea, vor mai cânta în fața bilezenilor formația Nicoroi și solista Ramona Roiescu. Organizatorii ”Zilei Biledului” sunt Primăria și Consiliul Local al comunei Biled. Dacă va ploua, petrecerea se va desfășura în căminul cultural. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună de ziua comunei noastre! TURNEU DE HANDBAL DE ZIUA BILEDULUI Se vor înfrunta echipe repartizate în două grupe: grupa A (Biled I, Sânnicolau Mare, Lo- vrin) și grupa B (Găvojdia, Arad, Biled II). Programul meciurilor este următorul: ora 10 Biled I- Sânnicolau Mare ora 10,50 Biled II- Găvojdia ora 11,40 Sânnicolau Mare – Lovrin ora 12,30 Arad- Găvojdia ora 13,20 Biled I- Lovrin ora 14,10 Biled II- Arad La ora 15,00 va avea loc meciul între echipele clasate pe locurile 5 și 6. La ora 16 se va disputa finala, între ocupantele locurilor 3 și 4. Finala mare, între primele două clasate, va începe la ora 17,00. La ora 18,00, turneul de handbal se va încheia printr-o festivitate de premiere. Ziua Biledului- sărbătoarea de suflet a comunității bilezene 28 august 2011 Ziua Biledului Cornel Brici cântă la Ziua Biledului

Anul III Nr. 28 August 2011 Apare lunar GRATUIT … · 2014. 3. 30. · ora 10 Biled I- Sânnicolau Mare ora 10,50 Biled II- Găvojdia ora 11,40 Sânnicolau Mare – Lovrin ora 12,30

  • Upload
    others

  • View
    2

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

  • EditorialLeontin Duță

    PRIMĂRIEI COMUNEI bIlEdAnul III ● Nr. 28 ● August 2011 ● Apare lunar ● GRATUIT ● www.primariabiled.ro

    Biledul la 246 de ani

    În viaţa fiecărui om exis-tă cel puţin o aniversare. La fel, şi în viaţa comuni-tăţii noastre sărbătorim, an de an, ziua comunei. Peste puţin timp, mai exact în 28 august, vom ani versa, în cadrul Zilei Biledului, cei 246 de ani scurşi de la întemeie-rea comunei noastre. Programul manifes tării îl puteţi afla din această ediţie a Monitorului pri-măriei. Sunt convins că locu itorii comunei se vor pregăti aşa cum se cu-vine pentru a întâmpina acest eveniment de su-flet pentru fiecare dintre noi. Invit la sărbătoarea localităţii noastre pe toţi bilezenii. Să fim cu toţii prezenţi la aniver sare aşa cum primii locuitori ai comunei au participat, acum mai bine de două secole, la prima aniver-sare a Biledului. La mulţi ani Biled!

    Acum 246 de ani, în va-tra satului se așezau pri-mii locuitori. În data de 28 august 2011, bi lezenii sunt invitaţi de către Pri-mărie și Consiliul Local să participe la săr bătoarea “Ziua comunei Bi led” și să-i cinstească astfel pe înaintași.Manifestările vor începe printr-o competiție spor-tivă. Astfel, de la ora 10, pe te renul de handbal al Şcolii generale clasele I-IV, va avea loc deschi-derea festivă a evenimen-telor aniversare. Apoi se va da startul unui turneu de handbal. La ora 18, turneul de handbal va lua sfârșit pentru ca, până la ora 18,30, să se desfășoare festivitatea de premiere. În intervalul 18,30- 19,00 va avea loc un spectacol ar-tistic susţinut de ansamblul de dansuri populare bănăţene “Junii Biledului” și de ansamblurile din Becicherecu Mic și Şandra. De la ora 19, se va da drumul la petrecere, muzică, dans și voie bună. Va cânta cunoscutul solist de muzică populară bănăţeană Cornel Brici, acompaniat de orchestra sa. De asemenea, vor mai cânta în fața bilezenilor formația Nicoroi și solista Ramona Roiescu. Organizatorii ”Zilei Biledului” sunt Primăria și Consiliul Local al comunei Biled. Dacă va ploua, petrecerea se va desfășura în căminul cultural. Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună de ziua co munei noastre!

    Turneu de handbal de Ziua bileduluiSe vor înfrunta echipe repartizate în două grupe: grupa A (Biled I, Sânnicolau Mare, Lo-vrin) și grupa B (Găvojdia, Arad, Biled II).

    Programul meciurilor este următorul: ora 10 Biled I- Sânnicolau Mareora 10,50 Biled II- Găvojdiaora 11,40 Sânnicolau Mare – Lovrinora 12,30 Arad- Găvojdiaora 13,20 Biled I- Lovrinora 14,10 Biled II- Arad

    La ora 15,00 va avea loc meciul între echipele clasate pe locurile 5 și 6. La ora 16 se va disputa finala, între ocupantele locurilor 3 și 4. Finala mare, între primele două clasate, va începe la ora 17,00. La ora 18,00, turneul de handbal se va încheia printr-o festivitate de premiere.

    Ziua Biledului- sărbătoarea de suflet a comunității bilezene

    28 august

    2011Ziua

    Biledului

    Cornel Brici cântă la Ziua Biledului

  • | nr. 28 | luna august 20112

    PRIMĂRIEI bIlEd

    Ministerul Agriculturii a emis recent un ordin prin care se modi-fică criteriile de eligibilitate și termenele de aplicare pentru apli-carea schemelor de plăți naționale directe la bovine. Toți fermi-erii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru acordarea primei la bovine trebuie să se prezinte pentru a depune cererea până la data de 31 august 2011 la sediile locale sau județene ale APIA.

    Cine PoaTe Primi subvenția la bovine?

    CONDIțII De eLIGIBILItAteSă fie înscris în registrul Fermierilor la APIA exploatația să fie de minimum 3 capete bovine, în vârstă de minimum 6 luni. Atât exploatația cât și efectivul de bo-vine să fie înregistrate în Registrul național al explotațiilor la data de: a) 31 ianuarie 2008; b) 31 ianuarie 2009 pen-tru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008- 31 ianuarie 2009; c) 31 ianuarie 2010, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2009- 31 ianuarie 2010; 14 iulie, pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2010- 14 iulie 2011.

    Ce ACte SuNt NeCeSARe LA DePuNeReA CeReRII?

    Copie după B.I/C.I./CuI/CIF Copie după documentele care atestă proveniența animalelor pentru exploatațiile înființate în perioada 1 februarie 2008- 31 ianuarie 2009/1 februarie 2009- 31 ianuarie 2010/1 fe-bruarie 2010- 14 iulie 2011Declarație pe proprie răspundere că animalele pentru care se solicită prima nu au fost eligibile la plata pentru primă în

    2008 și/sau 2009 și/sau 2010 (conform art. 2 din condițiile de eligibilitate de mai sus), cu excepția transferului integral al exploatației și al animalelorCopii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare conform prevederilor OuG nr. 44/2008, cu mo-dificările ulterioare, dacă este cazul Copie de pe cardul de exploatație un extras de cont sau orice document din care să reiasă co- dul IBAN al contului bancarun dosar cu șină

    Cererea și lista animalelor sunt în formă pretipărită și se elibe-rează de către APIA!

    De reținut!Viza asociațiilor crescătorilor de bovine nu mai este ne-cesară începând cu 1 august 2011Termenul limită de depunere a cererilor este de 31 au-gust 2011

    În aTenția CresCăTorilor de animale

    Condiții noi la acordarea primelor la bovine

    În ședința din data de 27 iulie 2011, aleșii locali au adoptat Hotărârea cu nr. 31 prin care au aprobat prețurile pe metrul cub de apă utilizate de persoane fizice sau de firme, în cadrul Serviciului Public Comunitar de Alimentare cu Apă şi Canalizare în comuna Biled. Acestea sunt următoarele:

    DENUMIRE EXPLICAŢII SUMA ÎN LEI/2011TAXĂ FURNIZARE APĂ

    POTABILĂ- în sistem contorizat persoane fizice 1 leu/mc

    -în sistem pauşal PF- casnic 70 lei/an/pers- stradal 47lei/an/pers

    -în sistem contorizat (numai cu apometru)

    - autoservice şi spălătorii auto 2lei/mc/an

    -în sistem pauşal PJ - unit. Alim. Publică şi alți ag. economici130 lei/an-restaurante şi baruri100lei/an alte unit. Alim. Publică şi ag. Ec.

    Prețul/tariful pe mc de apă potabilă va fi actualizat şi aprobat anual prin hotărâre a Consiliului Local Biled și va fi adus la cunoștiința bilezenilor prin anunțuri la avizierul primăriei sau în publicația administrației locale- Monitorul primăriei Biled.

    Începe programul ”rabla” pentru tractoare și combineRecent au fost publicate în Monitorul Oficial re-glementările privind finanțarea programului de stimulare a înnoirii parcului naţional de tractoare și mașini agricole. Cei care dețin tractoare sau combine vechi pot acum să înlocuiască un vehicul vechi cu unul nou beneficiind de o primă de casare de pînă la 17.000 lei (aproximativ 4.000 euro), dar nu mai mult de 40% din pretul de achizitie (fără tVA) al unui tractor nou sau a unei mașini agricole autopropul-sate noi. “Rabla” pentru tractoare se va desfășura pînă la finele anului 2013. Programul va fi finanțat dintr-un buget de 51 de milioane de lei (12 mili-oane euro). Pot beneficia de acest program ”Ra-bla” producătorii agricoli care dețin în proprietate tractoare și/sau mașini agricole autopropulsate uzate înmatriculate sau înregistrate pe numele lor, respectiv persoane fizice și moștenitorii acestora, precum și persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale.

  • nr. 28 | luna august 2011 | 3

    PRIMĂRIEI bIlEd

    DIN IStORIA COMuNeI

    Primii stăpâni ai biledului (1404- 1800)Franz Klein, fiu al localităţii Biled, sta-bilit la Viena, a studiat multe documen-te din arhive pentru a găsi informaţii necesare scrierii unei monografii a co-munei sale natale. Astfel, în anul 1980 a apărut la Viena Billed. Chronik einer Heidegemeinde im Banat in Quellen und Dokumenten 1765-1980 (Billed. Cronica unei localităţi de câmpie în izvoare și documente 1765-1980), iar în anul 1987, tot la Viena a ieșit de sub tipar volumul Billed. Musterdorf Maria

    Theresias im Banat in Bildern und Dok-umenten 1765-1987 (Billed. O comună model a Mariei Theresia din Banat, în ilustraţii și documente 1765-1987). Au-torul reușește să se întoarcă pe firul is-toriei, găsind documente care atestă cui aparţinea pământul până în evul mediu. În decursul timpului pământul pe care se află localitatea Biled și-a schimbat adesea stăpânul.În anul 1404, teritoriul Biledului era proprietatea familiei Hagymas de Be-rekzow / Berekszo.În anul 1462 Nikolaus Hagymas de Be-rekszo s-a înfrăţit cu Johann de Szent-girolt, împărţind cu el dreptul de pro-prietate asupra moșiei Billyed. În anul 1526 regele Ioan Zapolya i-a oferit acest teritoriu, împreună cu alte

    proprietăţi căpitanului Ladislaus de Ke-recseny Kökenyd din Gyula. La 19 martie 1719 contele de Mercy a devenit stăpânul viager al „Prädium Billiet“. După moartea contelui Mer-cy, în 1738, împăratul Carol al VI-lea și ulterior fiica sa, Maria Theresia, redevin stăpânii Biledului. În perioada ocupației habsburgice, Biledul (Prädio Billiet (1742), Billed (1743), Billet (1743), Billed (1745), Billiet (1745)) producea fânul necesar cailor armatei imperiale. - Din anul 1800, Billiet devine pro-prietatea episcopiei de Zagreb. Primul episcop proprietar al Billiedului a fost Maximilian Verhovatz

    extras din monografia comunei biled

    Vacanțe de iarnă și primăvară mai lungi, vacanța de vară mai scurtă, teze ce se vor da mai repede ca până acum, o ”săptămână altfel” în luna aprilie, ciclul gimnazial prelungit cu un an- de toate acestea vor avea parte elevii în noul an școlar care vine cu multe modificări față de cel precedent.

    Calendarul anului șColar 2011-2012Semestrul I- de luni, 12 septembrie 2011 până vineri, 23 de-cembrie 2011Vacanță (pentru elevii din clasele I-IV și preșcolari)- 22 – 30 octombrie 2011Vacanță de iarnă – de sâmbătă, 24 decembrie 2011 până dumi-nica, 15 ianuarie 2012. tezele din semestrul I se susțin până în data de 30 noiembrie.Semestrul II- de luni, 16 ianuarie 2012, până vineri, 22 iunie 2012. Vacanța de Paște (care în 2012, cade în data de 15 aprilie) este intercalată între două perioade cu activități școlare. Astfel, pri-ma parte a cursurilor se derulează între 16 ianuarie și 6 apri-lie. Vacanța de primăvară: de sâmbătă, 7 aprilie – duminica, 22 aprilie. Cursurile vor fi reluate în data de 23 aprilie și vor ține până în 22 iunie. tezele din semestrul al II-lea al anului scolar 2011-2012 se susțin până în 25 mai.Vacanța de vară: 23 iunie – 9 septembrie.

    Când nu se faCe șCoalăÎn trei zile nu se vor ține cursuri. este vorba despre sărbători le-gale: joi, 1 decembrie 2011 – Ziua națională a României; marți, 1 mai 2012 – Ziua Muncii; luni, 4 iunie 2012 – a doua zi de Rusalii.

    nouTăți PenTru elevii de Clasa a v-aelevii care intră în clasa a V-a în această toamnă vor sta cinci ani în gimnaziu, nu patru ani ca până acum. De asemenea, o altă noutate este faptul că admiterea în liceu va fi organizată la nivelul școlii. Potrivit noii legi a educației, școlarii care încep din această toamnă clasa a V-a vor susține, la sfârșitul acestui ciclu, evaluarea națională la cinci probe (șase pentru minori-

    tati): probe scrise la limba si literatura română, limba maternă, matematică și științe, o limbă de circulație internațională. eva-luarea include și o probă practica de utilizare a calculatorului, precum și o probă orala de evaluare a competențelor civice și sociale, ambele susținute în timpul anului școlar.

    “săPTămâna alTfel”În semestrul II, între 2 și 6 aprilie, nu se vor mai ține cursuri ci o serie de activități extracurriculare și extrașcolare. Această pe-rioadă este numită “Săptămâna altfel”. În acțiune vor fi incluși toți copiii preșcolari, elevii și toți dascălii care nu participă la faza națională a olimpiadelor și concursurilor școlare derulate în intervalul 2-6 aprilie. tipurile de activități organizate în această perioadă pot fi: culturale; tehnico-științifice; sportive; educație pentru cetățenie democratică, pentru promovarea va-lorilor umanitare; educație pentru sănătate și stil de viață sănă-tos; educație ecologică și de protecție a mediului.

    Totul despre noul an școlar

  • | nr. 28 | luna august 20114

    DECEDAȚIPetrovici Maria în

    12.07.2011 Dan Gheorghe în

    30.07.2011

    Dumnezeu să-i odihnească în pace!

    CĂSĂTORIIbodea vasile cu boian Claudia Georgeta în

    23.07.2011Le urăm „Casă de

    piatră!”

    PRIMĂRIEI bIlEd

    În data de 15 august, creștinii au serbat adormirea maicii domnului, sărbătoare reli-gioasă cunoscută ca sfânta

    maria mare iar în data de 8 septembrie vor serba

    nașterea maicii domnului, sau sfânta marie mică.

    Cu acest prilej urez tu turor locuitorilor comunei biled care poartă numele maria,

    mariana, mărioara, mioara, marilena, marin și marian

    un sincer “la mulţi ani!”

    Primar, ing. leontin duță

    Reparaţii la grădiniţă

    Primăria Biled a efectuat recent o serie de lucrări de reabilitare la grădiniţă. Astfel au fost renovate grupurile sani-tare și bucătăria. De asemenea, până la începerea anului școlar, când micuții bilezeni vor veni la grădiniță, se vor mai realiza și alte lucrări de igienizare și înfrumusețare în incintă.

    sfânta marie mare și sfânta marie micăÎn data de 15 august, creștinii au serbat Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare reli-gioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mare. Joi, 8 septembrie 2011, credincioșii ortodocși prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, așa cum este numită în popor. Este prima mare sărbătoare din cursul noului an bisericesc, care va începe la 1 septembrie.

    Sărbătoarea de Sf. Marie Mare poartă denumirea de „adormire” pentru că, pe de o parte, în ca-drul bisericii nu se poate vorbi despre „moartea” unui sfânt, iar pe de altă parte deoarece tradiția bisericească spune că obștescul sfârșit al Fecioarei Maria a fost asemenea unei adormiri. Ador-mirea Maicii Domnului este prăznuită de ortodocși și catolici, an de an, pe data de 15 august.

    obiceiuri de sfânta marie mare- După ziua de Sf. Maria Mare se pot face și nunți- Se fac praznice de pomenire pentru cei morți și pentru cei vii.- Pot să înceapă semănăturile de toamnă.- Agricultorii caută să vadă dacă porumbul a ajuns ”în lapte”; dacă a ajuns, porumbul se fierbe sau se frige pe jar- Stuparii cercetează productia albinelor și recoltează primii faguri cu miere Peste 2,2 milioane de români au serbat onomastica pe data de 15 augustPotrivit statisticilor, din totalul românilor care își sărbătoresc onomastica cu ocazia Praznicului Adormirii Maicii Domnului, peste 1,8 milioane sunt femei și peste 400.000 sunt bărbați. Cele mai frecvente prenume sărbătorite în această zi sunt Maria (1.386.969), Mariana (273.833), Mărioara (65.862), Mioara (31.500), Marilena (25.497), Marin (117.544) și Marian (296.396). nașterea maicii domnului sau sfânta maria micăÎn calendarul popular, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului marchează hotarul astronomic dintre vară și toamnă. Bătrânii spun că în această zi, rândunelele pleacă spre ţările calde, insec-tele încep să se ascundă în pământ iar frigul își face simţită prezenţa. este vremea în care au loc târguri și iarmaroace. Din această zi se începe culesul viilor, al unor fructe și plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

    În ultimele două ședințe, consilierii locali bile-zeni au adoptat mai multe hotărâri de interes local. Acestea sunt următoarele :

    HCL nr. 29 din 27.07. 2011- privind reor- ganizarea Serviciului Public Comunitar de Alimentare cu Apă și Canalizare în Comu-na Biled, judeţ timișHCL nr. 30 din 27.07. 2011- privind aprobarea Regulamentului de Organizare și funcţionare a Serviciului Public Comu-nitar de Alimentare cu Apă și Canalizare în comuna BiledHCL nr. 31 din 27.07. 2011- privind sta- bilirea prețului/tarifului pe metrul cub de apă utilizat în cadrul Serviciului Public Co-munitar de Alimentare cu Apă și canalizare în comuna BiledHCL nr. 32 din 27.07.2011 - privind alege- rea președintelui de ședință și a locţiitorului pentru perioada septembrie – noiembrie 2011. Consilierii au decis ca dl. Baba Ghe-orghe să fie ales președinte de ședință pen-tru perioada septembrie – noiembrie 2011. De asemenea, pentru aceeași perioadă a fost ales și locţiitorul președintelui de ședinţă, în persoana d-lui ungureanu Nicolae.

    HCL nr. 33 din 08.08.2011- privind acor- darea unui mandat special reprezentantu-lui comunei Biled în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri timiș. Primarul Leontin Duță, reprezentantul comunei Biled în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare In-tercomunitară Deșeuri timiș, a primit din partea CL Biled mandatul special de a vota în Adunarea Generală a Asociaţiei pen-tru aprobarea documentaţiei de atribuire a contractului de concesiune a serviciului de operare al Depozitului de deșeuri nepericu-loase din comuna Ghizela, judeţ timiș, din cadrul proiectului “Sistem Integrat de Ma-nagement al Deșeurilor în Judeţul timiș”.

    Hotărâri ale Consiliului Local Biled